Istoric
Parohia Ortodoxă Română „Sf. M. Mc. Ioan cel Nou de la Suceava” din Innsbruck a fost înfiinţată în luna decembrie 2014, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, odată cu hirotonia întru preot a diaconului Mircea Ioan Oniga pe seama acestei parohii.
Parohia Ortodoxă Română din Innsbruck se află sub jurisdicţia Mitropoliei Ortodoxe Române pentru Germania, Europa Centrală şi de Nord şi funcţionează în cadrul Vicariatului Ortodox Român din Viena. Prin întemeierea ei s-a dat curs unei dorințe mai vechi exprimate de mai mulți credincioși ortodocși români din Innsbruck.
Prima Sfântă Liturghie a fost săvârșită de către părintele Mircea Ioan Oniga în ziua de Crăciun (joi, 25 decembrie 2014) în Biserica Ortodoxă Sârbă. A urmat o mică Agapă în cadrul căreia s-au pus la punct detalii legate de formarea acestei parohii. Sâmbătă, 3 ianuarie 2015, Sfântă Liturghie a fost săvârșită în aceeași biserică și a fost urmată de Sfințirea Apei și de binecuvântarea caselor cu Aghiasmă. Cu îngăduința părintelui sârb Vidoslav Vujasin, următoarea slujbă a fost oficiată pe data de 24 ianuarie 2015.
Românii ortodocși din Innsbruck au participat la prima slujbă arhierească săvârșită în orașul lor, în Duminica Iertării (22 februarie 2015), de către Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, împreună cu un sobor de preoți, cu ocazia unei întrevederi cu privire la obținerea unei biserici pentru slujire. Sâmbătă, 21 februarie, Înaltpreasfințitul Serafim a avut o întrevedere cu Excelența Sa, Dr. Manfred Scheuer, episcopul catolic din Innsbruck, cu care a discutat despre primirea de către parohia românească a unei biserici sau capele catolice, spre folosință. La întrevedere au participat și PC Pr. Mircea Oniga, parohul comunității românești de aici și PC Pr. Ioan Nemeș din Konstanz. A doua zi, de Duminica Izgonirii lui Adam în Rai, la Sfânta Liturghie săvârșită în biserica sârbească de către ÎPS Serafim, cu participarea PP CC Preoți Ioan Nemeș, Mircea Oniga și a PP CC Diaconi Dumitru Dura, secretar eparhial și Florin Bariș (parohia Konstanz), au participat credincioși români din Innsbruck și Konstanz. Parohia a avut cu această ocazie ca oaspeți pe Excelența Sa, Dr. Manfred Scheuer, episcopul catolic din Innsbruck și Excelența Sa, Mag. Olivier Dantine, Superintendent evanghelic în landul Tirol.
Slujba Învierii Domnului nostru Iisus Hristos a fost oficiată pe data de 11 aprilie 2015, în Pfarrzentrum de lângă Krannebitter Kapelle.
Din data de 19 aprilie 2015 slujbele s-au tinut in fiecare duminică în biserica "St. Norbert" din Köldererstraße 6, A-6020 Innsbruck.
Incepand cu data de 20 martie 2016 slujbele religioase se tin in mod regulat in biserica St. Pirmin din Radetzkystr. 51, 6020 Innsbruck.
Parohia Ortodoxă Română Innsbruck "Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava"
Preot Paroh Mircea Ioan Oniga
Telefon 0043/ (0) 68864024722
Email mircea_onigayahoo.com